Sânzienele şi Rusaliile

Cercetările asupra datinilor tracice sugerează că, la strămoşii noştri, Rusaliile şi Sânzienele erau aceleaşi, şi cândva fuseseră pe pământ preotese ale Soarelui.

 Sânzienele şi Rusaliile

 

 Cercetările asupra datinilor tracice sugerează că, la strămoşii noştri, Rusaliile şi Sânzienele erau aceleaşi, şi cândva fuseseră pe pământ preotese ale Soarelui. Astfel, UR-SOLIA, de unde avem în română Rusalii, se tălmăceşte prin „Ale Soarelui” sau prin „Ca Soarele (de Strălucitoare)”, de unde mai avem a răsări, răsură şi răzor. La rândul ei, denumirea de Sânziene are mai multe origini, printre care SAN-TIANA „Comunitatea Soarelui”. 

După mitofolclorul românesc, Rusaliile au fost nişte femei, care, cu ajutorul multor buruieni, tămăduiau bolile. În unele variante, Rusaliile sunt nişte babe hidoase, care zboară prin văzduh în zilele de Rusalii. Ele sunt înarmate cu tot felul de unelte tăioase şi frigări ascuţite, cu care-i pedepsesc pe toţi cei care muncesc în zilele lor. Ele îi schilodesc, le scot ochii şi-i asurzesc pe cei care nu le respectă.

Alţii susţin că Rusaliile sunt trei fete mari, de pe vremea lui Alexandru-Împărat. Având Alexandru o sticluţă cu apă vie, din care i-a dat calului său să bea, spre a nu mai muri niciodată, cele trei fete care se aflau la curtea lui au băut şi ele din acea apă, devenind astfel nemuritoare. Astăzi sunt gârbovite de bătrâneţe, dar sunt tot fecioare.

Ele cântă şi joacă în anumite zile ale anului, pe la răspântii. În aceste zile oamenii se feresc a lucra, căci zânele cele rele îi vor schilodi. Rusaliile îi pocesc pe oameni şi prin intermediul lucrurilor lăsate noaptea afară, pe care a doua zi oamenii le ating. Rusaliile se serbează ca să nu-i plesnească cuiva ceva, căci sătenii cred că acel lovit de Rusalii de vreo boală nu se mai scoală.

Se spune că un om s-a apucat să lucreze în lunea Rusaliilor. Culcându-se la amiază, l-au apucat în vis Rusaliile. I se părea că sunt trei femei, îmbrăcate în alb, care-l luară la joc, apoi se apucară să-l întindă şi să-l trântească. Apoi l-au muncit până l-au trezit.

Este obiceiul ca, a doua zi de Rusalii, fiecare gospodar să se ducă la holdele lui şi să le stropească cu apă, rostind: „Doamne, norocul nost să vie tăt la noi!” De Rusalii, pornesc Căluşarii prin sate, dansând pentru belşug şi pentru vindecarea suferinzilor. Fetele, îndeosebi cele mature, dau bete şi basmale căluşarilor, ca să se mărite mai degrabă.

Oamenii nu lucrează câte unul, ci mai mulţi la un loc, crezând că Rusaliile nu îndrăznesc a le face nimic la mai mulţi. Luni şi marţi după Duminica Rusaliilor nu se lucrează la câmp de niciunul dintre cei ce n-au văzut jucând Căluşul. Se crede că acei ce ar lucra şi n-au văzut Căluşul devin pociţi, adică muţesc, se prostesc etc., şi numai jucându-li-se împrejur Căluşul se mai pot vindeca.

În trei zile la început nu se suie nici în pomi, zicând că-i iau Rusaliile şi, dacă se suie, trebuie să-şi lege pelin, căci de pelin fug Rusaliile. Se adevereşte astfel că Rusaliile au fost, la origine, aceleaşi cu Sânzienele, pe care strămoşii noştri le numeau şi AB SENT ION RUSTICON, aceasta fiind şi denumirea dacică a pelinului. Se poartă pelin la brâu, se pune la uşi, ferestre, icoane, sub pat, sub pernă, ca nu cumva Rusaliile să descopere casele prin furtuni şi să-i ia pe cei dinăuntru.

Căluşarii trebuie primiţi în fiecare casă, deoarece se crede că Ielele sau Rusaliile fug din calea lor. Ei joacă în toată săptămâna Rusaliilor. Toate jocurile lor se sfârşesc cu o horă în care se prinde oricine, căci, dacă joacă de mână cu Căluşarii, oamenii nu se vor îmbolnăvi de friguri în timpul verii. De la Rusalii înainte, pot fi culese buruienile de leac, inclusiv Sânzienele sau Drăgaica.

În calendarul popular românesc, ziua de 24 Iunie are mai multe denumiri, printre care: Sfântul Ion de Vară, Sânziene, Sânzenii, Drăgaica, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului, Naşterea Sfântului Ion Botezătorul şi Cap de Vară. E ziua când se întoarce crângul spre iarnă. În această zi, dis-de-dimineaţă, Soarele se spală pe faţă în timpul răsăritului; cine se uită la el cu atenţie vede curgând apă jos, pe poala răsăritului, sub înfăţişarea unor lungi raze luminoase.

La Sânziene, arde piatra-n apă. Sânzienele dau ziua înapoi. Sânzienele sunt fete sfinte; ele iau în ziua lor din toate roadele pământului. Sânzienele se ţin pentru că atunci ia Cel-din-Baltă, adică diavolul, sporul. Drăgaica face a se coace fructele şi semănăturile mai repede, ferindu-le de stricăciuni şi putrezire.

Drăgaica este Doamna Florilor, şi se ţine de toţi pentru dragoste şi plăcerea florilor. Drăgaica, sau Sânziana mai este numită şi Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Crăiasa Holdelor ori Mireasa. Ea umblă pe pământ sau pluteşte prin văzduh în ziua Solstiţiului de Vară şi se desfată, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial, format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri.

În cetele de Drăgaică, fata care joacă rolul zânei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupţiale, zâna bagă bob spicelor de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, îndeosebi bolile copiilor, apără holdele de grindină, de furtuni şi vijelii, urseşte fetele de măritat etc. Când i se nesocoteşte ziua, ea stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi-i îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi fără miros.

Numele Drăgaicei vine din epitetul tracic THRAEKI-DIKE „Bine-Cuvântata” (cf. rom. drag; a zice), trecut printr-o formă intermediară, probabil Drăigadca. Tot THRAEKIDIKE se numeau şi armele gladiatorilor traci. Ea era mai-marea preoteselor Soarelui, perechea marelui preot al Lunii, la Hierogamie „Nunta Sacră”, în ziua Solstiţiului de Vară. Încălcând acest străvechi obicei, după pierderea Eurydikei, Orfeu a fost răstignit de preotesele Soarelui, apoi decapitat.

Despre Sânziene, românii spun că sunt nişte zâne cu a căror putere pot îmbolnăvi pe oricine nu le va serba ziua lor şi că ele au anumite locuri pe pământ, unde joacă; şi cine trece pe acolo se bolnăveşte şi nu se vindecă până la anul, când trebuie să meargă în acelaşi loc.

De marea sărbătoare a Sânzienelor sau a Drăgaicei, odinioară aveau loc târguri, în aproape toată România. Singurul târg de Drăgaică păstrat până astăzi este cel de la Buzău.

Adrian Bucurescu

Vasile, paznicul spiritual al cetăților din munții Șureanu, un suflet minunat care împrăștie necontenit cunoștințele și datinile strămoșești zamolxiene.
Lucian
"Participarea mea la "Cercul de sunet - Cântece strămoșești" mi-a oferit prilejul de a mă regăsi și de a mă reapropia de marea noastră familie a dacilor. M-am simțit foarte bine și mă simt din ce în ce mai bine atunci când îmbrățișez și păstrez cu drag tradițiile, cultura, valorile neamului nostru dac. Mulțumesc din suflet organizatorilor pentru efortul depus, domnului Vasile Sarmi pentru implicarea sa și tuturor acelora care păstrează în sufletul lor viu, spiritul strămoșilor nostri daci! Îmi doresc să ne regăsim și să ne unim cu toții sub protecția și binecuvântarea strămoșilor nostri dacii."
Mihai V.
Autenticitate, Responsabilitate, Curaj - calitățile dacilor zamolxieni - sunt reprezentative pentru omul Vasile. Și cum fiecare drum către inimă, e un drum spre casă ... vă urez alături de el, DRUM BUN SPRE CASĂ!
Claudia Sandulescu - Trainer
"La granița dintre cele spuse și cele nespuse, într-o călătorie eternă a memoriei ancestrale și a redescoperirii puterii de a privi sinele fără temeri că ar putea fi lezat ego-ul, călătoria alături de acest om, Vasile Sarmi, a fost una înspre simplitatea desăvârșirii - legendele, puterea locurilor și a cuvintelor, jocul naturii, totul spune o poveste. Poți alege să crezi și atunci fiece clipă și adiere iți șoptește câte ceva, sau poți alege să nu crezi și vei fi cufundat în brațele naturii care va avea grijă să îți arate că faci parte din tot ceea ce te înconjoară. Mulțumesc pentru această prezentă puternică pe care am cunoscut-o!"
Simon Razvan Florin