Legende

Pe 30 noiembrie crestinii il serbeaza pe Sfantul Andrei. Dar oare ce serbau stramosii nostri? Care erau festivalurile pagane? Ei bine, raspunsul este Ziua Lupului. In vremea cand nu exista picior de crestin in tara, cand dacii erau inca liberi si lupii mandri se razboiau pentru salasurile oamenilor.

Sânzienele, veche sărbătoare rămasă de la daci Noaptea de sânziene este ca un portal de trecere spirituală iar în funcție de starea de spirit a fiecăruia prin gândurile bune pe care le avem, manifestăm ,creăm o noua lume.

Apărut în mediul rural, mărţişorul a fost preluat la oraş sub formă de monedă de argint sau aur, atârnată de un şnur. Aici a suferit diverse transformări – a fost asimilat rapid la un breloc cu şnur rosu-alb şi purtând semne de noroc sau de dragoste : trifoi cu patru foi, carte de joc, inimă.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale.

Doi daci de piatră din Munții Retezat povestesc despre vremuri încărcate de taine.

Locuitorii din Săcărâmb, o aşezare faimoasă în secolele trecute datorită marilor zăcăminte de aur pe care a fost înfiinţată, susţin că „pădurea de argint” care înconjoară satul de munte are proprietăţi miraculoase. Codrii de fag sunt bântuiţi de spirite benefice, susţin oamenii, iar izvorul împăratului Franz Joseph din pădure este folosit ca apă tămăduitoare.

O presupunere ar fi aceea ca locul sacru al stramosilor nostri ar putea fi Varful Godeanu(1650m), apropiat cetatilor dacice din Muntii Orastiei. Despre pestera lui Zamolxis sau locuinta sa subterana din munte a relatat si istoricul Herodot, in urma cu doua milenii si jumatate. A descris, in opera sa, populatia care stapanea tinuturile Muntilor Carpati si zeitatea ei, Zamolxis, cel care le-ar fi propovaduit nemurirea.

Iniţierea la geto-daci consta ca în orice alt procedeu iniţiatic dintr-o suită de învăţături şi etape, parcurse treaptă cu treaptă spre stadiul de Maestru.După ce individul care dorea cu toată fiinţa sa să pornească pe drumul iniţierii era cercetat printr-o conversaţie liberă de insuşi Zalmoxis, după ce verdictul era favorabil, viitorul ucenic era chemat, singur sau cu mai mulţi, la confirmarea sa prin ,,Botez”.

Unii cercetatori afirma ca, Templul de la Sinca Veche este creatia unei stravechi si avansate civilizatii de pe Pamant, fiind construit acum 6000 – 7000 de ani. Acesta nu e nici din lemn si nici din piatra, semn ca, cei ce l-au construit cunosteau proprietatile gresiei. Nisipul fin din interiorul lacasului contine cristale de cuart si siliciu folosite pentru a comunica daca nu cu civilizatii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinte din alte dimensiuni.

Marile preotese vieţuiau în apropierea centrelor energetice din matricea carpatică şi erau într-o permanentă legătură telepatică cu spiritele superioare (fiinţe solare, fiinţe energetice, fiinţe fluide, atlanţii din bazele subterane, spiritele padurii)

Conducătorul dacilor, se spune că avea puteri impresionante și putea să-și schimbe înfățișarea din tânăr în bătrân ori de câte ori dorea. Tronul lui Zamolxis se află și astăzi în Peștera Polovragi și este locul cel mai sacru, încărcat cu diverse energii, din toată peștera. Numeroși turiști au spus că în momentul în care s-au apropiat de de piatră pe care obișnuia să se odihnească zeul dacilor sunt cuprinși de diferite sentimente sau gânduri stranii. Aceasta este dovadă certă că locul poartă și în ziua de astăzi energia unui personaj comparabil cu un zeu.

Zonele unde dacii au locuit sunt pline de legende, care se perpetueazã din generatie în generatie. Fie cã vorbim despre orase secrete sau comori ascunse în munti si pesteri si pãzite strasnic de câte un blestem, toate acestea înfierbântã imaginatia celor pasionati de istorie sau, mai ales, a dacologilor.

În Munţii Buzăului, departe de traseele turistice obişnuite, o înşiruire de grote misterioase şi de stânci cu forme bizare alcătuieşte o lume ce pare ireală. Puţini ştiu că, la vreo de 150 de kilometri de Bucureşti, pe drumul dinspre Buzău spre Braşov, se află una dintre cele mai frumoase zone din România.

O legendă şi cea mai populară, cea care dă şi nume atât de frumos regiunii Curburii Carpaţilor, de Ţara sau Tărâmul Luanei, aduce către noi povestea unui tărâm al luminii, a Soarelui, marea divinitate indo-europeană sau pelasgică, moştenită de la zeii cei mari, viitorul Zamolxis al geto-dacilor, care conferea siguranţă ţinutului prin nelipsita sa prezenţă.