Dacii şi cultul Soarelui

O legendă şi cea mai populară, cea care dă şi nume atât de frumos regiunii Curburii Carpaţilor, de Ţara sau Tărâmul Luanei, aduce către noi povestea unui tărâm al luminii, a Soarelui, marea divinitate indo-europeană sau pelasgică, moştenită de la zeii cei mari, viitorul Zamolxis al geto-dacilor, care conferea siguranţă ţinutului prin nelipsita sa prezenţă.

Vezi galerie foto

             Dacii au fost singurul popor a căror credinţă depăşea marginile propriilor hotare, cât şi marginile Pământului, căci credinţa lor a fost una universală.

             Cultul Soarelui are o tradiţie îndelungată pe teritoriul Daciei preistorice, iar, Soarele şi rosturile lui cosmice fiind esenţiale pentru concepţia şi viziunea poporului român. Acest cult a dominat străvechile mari civilizaţii, prin figurile zeilor-eroi giganţi, care erau întrupări ale forţelor creatoare, ale izvorului vital de lumină şi căldură (Cultul zeului Ra, Apollo, Mithra), astfel mitologia pelasgică devine mai târziu mitologia geto-dacă, a cărei succesoare este arta populară românească, sculpturile în lemn sau pitră, broderiile povestind încă despre semnele tainice şi istoria sacră a neamurilor de demult.

             Acest fenomen se reflectă si-n legendele locului, astfel dacă feonixul, cea mai nobilă şi totodată cea mai fenomenală pasăre a vechilor tradiţii, despre care vechile teologii ne transmit că această pasăre era doar una singură în toată lumea („unica semper avis”), ea fiind consacrată Soarelui („Solis avis”) și care trăia, după cum scriu unii, 509 ani, după alții 700 de ani sau chiar 1461 de ani, şi dacă ar fi să judecăm lucrurile şi după mărturiile ţăranilor din satele ascunse printre înălţimile stâncoase ale Munţilor Buzăului, luând în considreare şi variantele imaginii păsării de pe emblemele jud. Buzău, ca şi cea de pe fibula cea mare a Tezaurului Cloşca cu pui, descoperit la Pietroasele, tot în judeţul nostru, n-am avea nici o îndoială că Templul Soarelui, oraşul Titana sau cum i-or mai fi spus străbunii,  cândva se ridica aici pe plaiurile bătrânului Buzău.

              Numele de phoenix, atribuit acestei păsări, nu ar fi egiptean şi nici grecesc, el nu poate fi decât din limba pelasgilor, popor pentru care păsările au avut un rol atât de însemnat,  și-o pasăre, prin excelenţă consacrată Soarelui sau lui Apollo, spune Densuşianu, nu putea, după credinţele cele vechi, să călătoreasca la alt templu, decât la sanctuarul cel renumit al timpurilor preistorice, din regiunea fericită a Hyperboreilor celor sfinţi, acolo unde călătorea însuşi zeul Apollo.

                O altă legendă şi cea mai populară, cea care dă şi nume atât de frumos regiunii Curburii Carpaţilor, de Ţara sau Tărâmul Luanei, aduce către noi povestea unui tărâm al luminii, a Soarelui, marea divinitate indo-europeană sau pelasgică, moştenită de la zeii cei mari, viitorul Zamolxis al geto-dacilor, care conferea siguranţă ţinutului prin nelipsita prezenţă, planând deasupra unei falnice cetăţi, susţinută de colosale ziduri care atingeau cerul. Păzitor al cetăţii şi al Soarelui, vindecător al răniţilor şi stăpân al izvoarelor vii şi moarte şi al tainelor lor, Luana, fiinţa atotputernică, înţeleptul despre care vorbeau bătrânii, pare expresia unei divinităţi pre-zamolxiene, divinitate a vieţii, a vindecării, a luminii.

                Poveste a unor civilizaţii prin excelenţă solare, ce sălăşluiau în regiunea Buzăului, continuă, manifestându-se clar în simbolistica întâlnită la tot pasul. Zvastica, simbol străvechi al nemărginirii în timp şi spaţiu, al regenerării necontenite, al vieţii, al focului sacru capabil să îndepărteze demonii întunericului, cum o considerau vechii locuitori ai Daciei, o găsim gravată şi în Munţii Buzăului, pe pereţii locuinţelor rupestre. Simbol al luminii (în sumeriană era un simbol al lui Anu), orientată spre dreapta reprezintă soarele de primavară, al dimineţii, orientată spre stânga reprezintă un dublu ,,Z”-monogramă a lui Zalmoxis. În timpul persecuţiilor, creştinii au folosit-o pentru a escamota crucea, punându-se astfel la adăpost de eventualele denunţuri, pentru că ea era permanent asociată zeilor păgâni ai luminii.

                 Spirala, întalnită şi în cadrul Complexului Rupestru Aluniş, la intrarea în biserică, denotă un alt element ce întăreşte credinţa solară în acest areal, un semn al evoluţiei continue, un cerc spart şi refăcut la infinit, la fel ca şi hora, o galaxie miniaturală, un vartej, cea mai profundă descriere a unui Univers în continuă expansiune, guvernat de o subtilă armonie. Se numără printre cele mai sacre semne ale Europei Neolitice, simbolizând pântecul, moartea şi renaşterea şi aparea pe monumentele la intrarea în peşteri şi-a tuturor locurilor de veneraţie(în cazul de faţă a jucat rol de postament, pe care se profila una dintre statuetele în discuţie mai sus).

                 Între pereţii verticali ai ameţitoarelor înălţimi din Munţii Buzăului se deschide o largă poiană înecată în verdeaţă pe care localnicii o numesc Cozana, toponim cu rădăcini într-o poveste având drept personaj central o Cosânzeană a locurilor, după cum susţin localnicii. Ileana Cosânzeana poveştilor  noastre, nefiind alta decât Iana Sânziana, Diana sau Luna, sora Soarelui, deduce că poiana respectivă primea cândva un nume sugestiv, privind un cult solar. Cultul Soarelui a atras întotdeauna şi divinitatea Lunii.

                  Martore unice ale unei vieţi exemplare, închinată până la ultima pâlpâire lui Dumnezeu, toate acestea adună în fiinţa ta amintirea unor vremuri fără asemuire, dominate de sufletele înflăcărate ale stramoşilor noştri. Ele reconstituie istoria unei cosmogonii aşa cum era ea vazută de îndepărtaţii noştri  strămoşi.

 

                                                                                    Multumim  Dianei-Liana Gavrilă pentru articol

Surse: 

  1. Un monument din Carpaţii Orientali cu reprezentări din Preistorie şi Evul Mediu, Nucu – “Fundul Peşterii”, Judeţul Buzău – coordonator: Valeriu Sârbu, editori: Valeriu sârbu, Sebastian Matei, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2012.
  2. Vetre de sihăstrie românească – Anhimandrit Ioanichie Bălan, 
  3. Chemarea clopotelor scufundate – Ilie Mândricel, Editura Vega, Buzău, 2008.
  4. Vestigiile rupestre din Munţii Buzăului – coordonator Corneliu Ştefan, Buzău, 1980.

 

Vasile, paznicul spiritual al cetăților din munții Șureanu, un suflet minunat care împrăștie necontenit cunoștințele și datinile strămoșești zamolxiene.
Lucian
"Participarea mea la "Cercul de sunet - Cântece strămoșești" mi-a oferit prilejul de a mă regăsi și de a mă reapropia de marea noastră familie a dacilor. M-am simțit foarte bine și mă simt din ce în ce mai bine atunci când îmbrățișez și păstrez cu drag tradițiile, cultura, valorile neamului nostru dac. Mulțumesc din suflet organizatorilor pentru efortul depus, domnului Vasile Sarmi pentru implicarea sa și tuturor acelora care păstrează în sufletul lor viu, spiritul strămoșilor nostri daci! Îmi doresc să ne regăsim și să ne unim cu toții sub protecția și binecuvântarea strămoșilor nostri dacii."
Mihai V.
Autenticitate, Responsabilitate, Curaj - calitățile dacilor zamolxieni - sunt reprezentative pentru omul Vasile. Și cum fiecare drum către inimă, e un drum spre casă ... vă urez alături de el, DRUM BUN SPRE CASĂ!
Claudia Sandulescu - Trainer
"La granița dintre cele spuse și cele nespuse, într-o călătorie eternă a memoriei ancestrale și a redescoperirii puterii de a privi sinele fără temeri că ar putea fi lezat ego-ul, călătoria alături de acest om, Vasile Sarmi, a fost una înspre simplitatea desăvârșirii - legendele, puterea locurilor și a cuvintelor, jocul naturii, totul spune o poveste. Poți alege să crezi și atunci fiece clipă și adiere iți șoptește câte ceva, sau poți alege să nu crezi și vei fi cufundat în brațele naturii care va avea grijă să îți arate că faci parte din tot ceea ce te înconjoară. Mulțumesc pentru această prezentă puternică pe care am cunoscut-o!"
Simon Razvan Florin